Giani Kiriță, fostul căpitan al lui Dinamo, a comentat în stilul său caracteristic vestea că Bogdan Lobonț a primit telegramă de convocare. Kiriță a spus, amuzat, că în aceste condiții se gândește să revină și el pe teren pentru a prinde lotul lui Cosmin Contra.
„Vom vedea dacă e o soluție bună pentru națională, dar avantajul nostru e că pune suflet, care vrea performanță. O să se pun presiune pe el chiar dacă nu mai avem miză în acest preliminarii, așa se întâmplă la orice înfrângere.
Pe asta nu o înțeleg nici eu cu Lobby. Așa mă reapuc și eu!. Glumesc acum, e prietenul meu. Contează doar ce avem acum, ce putem construi de acum”, a declarat Giani Kiriță la ProSport LIVE.
Kiriță au fost coechipieri la Dinamo în sezonul 2001-2002 atunci când portarul a fost împrumutat de la Ajax Amsterdam.
Bogdan Lobonț, jucător care în ianuarie va împlini 40 de ani, a fost rechemat la națională. Lobonț este al treilea goalkeeper la AS Roma, dar are mai mult rol de antrenor secund, care are misiunea de a lucra cu portarii. Ultima dată a apărat la națională în noiembrie 2013, cu Grecia, în barajul pentru Cupa Mondială din 2014.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER